Plimbare prin Valencia – fotoreportaj

Cum la noi toamna si-a intrat brusc in drepturi si este destul de mohorata, m-am gandit sa va inseninez un pic ziua cu soarele Spaniei. De pe 5 pana pe 15 octombrie am fost in vizita la niste amici din Spania care stau in Gandia, la aproximativ 70 de km de Valencia. Astfel ca prim punct pe lista de vizite a fost bineinteles Valencia. Nu am mai fost pana acum in Spania si eram foarte curios sa vad cu ochii mei ce este acolo, nu doar din povesti.

Am ajuns cu Wizzair pe aeroportul din Valencia in toiul noptii, de unde prietenul meu, Marius a avut placerea sa ne ia cu masina. Astfel am vazut prima data infrastructura rutiera impecabila a Spaniei. Am ajuns rapid in Gandia (50 min.) asa ca am avut timp de somn si a doua zi am luat trenul spre Valencia. Si aici o surpriza placuta. Trenurile spre Valencia circulau la un interval de jumatate de ora. Superb! Luam biletul dus-intors (7,1 euro/pers.) si ne imbarcam spre Valencia. Timpul zboara repede, circa 1 ora de mers, cu opriri destul de dese in toate orasele de pe drum si ajung la Valencia.

Peronul garii Valencia – Nord

Trenul opreste pe peronul acoperit al garii. Cand pui piciorul in gara ramai cu o impresie minunata, gara pastrandu-si aerul vechi, dar totul este impecabil renovat si ultima tehnologie nu lipseste. Spre iesire sunt casele de bilete care par desprinse din timpuri imemoriale.

Case de bilete in gara Valencia – Nord

Dupa ce ne-am delectat cu arhitectura interioara a edificiului garii pasim afara sa vedem ce ne ofera si exteriorul. Si aici totul arata minunat.

Gara Valencia-Nord

Situata chiar in centrul Valenciei, de la gara este foarte usor sa pornesti sa vizitezi orasul. Se poate face la pas, cu bicicleta, autobuzele sau metroul. Dar fiindca este chiar in apropierea centrului vechi cel mai placut mod este sa pornesti la pas sa descoperi orasul. Chiar in apropierea garii este Plaza de Toros, vechea arena pentru coride, dar care acum era in renovare.

Arhitectura valenciana

Pornim la pas pe Marques de Sotelo si ne bucuram de frumusetea cladirilor.

Cladiri in Plaza Redona

Chiar de la primii pasi raman surprins de numarul destul de mic de masini (Valencia are aproximativ 1,5 milioane de locuitori) fata de numarul de locuitori si turisti. Infrastructura orasului pare facuta pentru pietoni. Treceri de pietoni unde soferii opresc disciplinat, benzi speciale pentru autobuze si taxi, statii de biciclete de inchiriat la tot pasul.

Bisericuta de caramida rosie

Pe stradutele centrale la tot pasul esti intampinat de bisericute mici si cochete sau de unele mari si impresionante. Ne lasam purtati de drum si ajungem la Mercado Central.

Mercado Central – Valencia

O cladire impresionanta alcatuitata dintr-o succesiune de cupole de sticla, construita in anul 1928. Aceste cupole adapostesc pe cei 8000 de mp o bogatie de mancaruri de toate felurile, de la fructe de mare, la legume, fructe exotice si traditionala sunca de porc. Plecam de aici cu gura apa si ne strecuram in continuare pe stradutele Valenciei.

Staduta si piateta in Valencia

Ajungem in Plaza de la Virgen, locul de adunare in timpul marii petreceri anuale de Las Fallas, care tine o saptamana si papusi uriase sunt incediante.

Plaza de la Virgen

Dupa ce mai ratacim pe stradutele minunate ale Valenciei ajungem la marele parc al orasului, Parque Jardin del Turia. Este un parc amenajat pe vechea albie a raului ce strabatea orasul si cuprinde cam tot ce vrei pentru relaxare in aer liber, de la kilometrii de pista de alergare, la terenuri de tenis, fotbal sau baschet.

Parque Jardin del Turia – Valencia

Coboram si noi in parc sa ne tragesm sufletul si sa ne bucuram de racoarea copacilor. Printre ramurile copacilor se zareste cupola de un albastru intens al Muzeului Artelor Frumoase.

Muzeul artelor frumoase – Valencia (vedere din parcul Turia)

De altfel tot parcul este marginit de obiective importante ale orasului: Gradina Botanica, Palatul muzicii, Orasul stiintei si al artelor etc. Ne apropiem un pic mai mult sa ne bucuram de splendoarea arhitecturii Muzeului artelor frumoase.

Muzeul artelor frumoase – Valencia

Suntem cuprinsi de oboseala si hotaram sa ne intoarcem incet spre gara. In drumul de intoarcere schimbam putin traseul prin vechiul centru.

Capitania General – Valencia

Ajungem chiar in inima istorica a Valenciei unde razbiti de foame luam un pranz cu o paella valenciana delicioasa, intampinati de o picolita romanca (nu cred ca se putea altfel :P).

Catedrala din Valencia

Piata este marginita de Catedrala din Valencia, constructie in trei stiluri (roman, gotic si baroc) finantata de puternica familie Borgia. Detaliile de la una din intrari imi atrag atentia fiind intr-adevar impresionante.

Detalii ale Catedralei din Valencia

Ne continuam plimbarea si privirea imi este atrasa de interioul unei alte biserici din apropiere pe care o ratasem in drumul initial.

Interior al unei biserici din Valencia

Astfel incet, incet ne-am apropriat de punctul de plecare al acestei plimbari pe jos de o zi in Valencia.

Strada in Valencia

Ne-a placut ce am vazut si acum de-abia asteptam sa ne intoarcem sa vizitam Orasul Artelor si al Stiintei (mai exact Oceanograficul) si Bio Parc-ul. Va astept sa le descoperiti in episoadele urmatoare.

Mai multe povesti

Share

Scroll to Top